În data de 18 octombrie 2023, Parlamentul European a adoptat o directivă, 2415 (denumită în continuare REDIII), care face o serie întreagă de modificări la fosta Directivă Europeană RED II, faimos adoptată de Ministerul Energiei condus de către Virgil Popescu în decembrie 2022 pe fuga prin Ordonanța de Urgență 163/2022 cu omisiuni și pe alocuri și chiar traducere inexactă.
Directiva REDII din 2019 era destul de perimată pe alocuri și Asociația Prosumatorilor s-a luptat câteva luni pentru eliminarea unui text infam denumit “taxa pe soare” din OUG 163/2022, prin care ANRE putea taxa autoconsumul celor care au primit ajutor de stat sau aveau puteri peste 30 KW oricând, iar restul prosumatorilor în urma unei “analize” a ANRE după 01 Dec. 2026.
RED III vine la peste un an distanță după “deschiderea cutiei Pandorei” prin prețurile exagerate la energie după pandemie și mai ales după începerea războiului din Ucraina. Europa și-a revizuit strategia energetică și mai ales țintele privind energia regenerabilă până în 2030 la cel puțin 40%. Europa chiar redefinește la Art. 1 din această directivă REDIII termenul «energie regenerabilă», adică energie din surse regenerabile nefosile, respectiv energie eoliană, solară (solară termică și solară fotovoltaică) și geotermală, energie osmotică, energie ambientală, energia mareelor, a valurilor și alte tipuri de energie a oceanelor, energie hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz provenit din instalațiile de epurare a apelor uzate și biogaz.
În mod evident, directiva face clarificări și cere statelor membre măsuri ferme în toată zona producției, stocării energiei regenerabile, dar mai ales clarifică ce trebuie să se întâmple în zone precum: autorizarea, comunitățile de energie, proiectarea de clădiri noi și retehnologizarea celor vechi, pompele de căldură, dar, mai ales, aduce un termen nou:
Interesul public superior. Ce înseamnă asta?
“Până la 21 februarie 2024, statele membre se asigură că, în cadrul procedurii de acordare a autorizațiilor, planificarea, construcția și exploatarea centralelor producătoare de energie din surse regenerabile, racordarea unor astfel de structuri la rețea, rețeaua aferentă în sine și activele de stocare sunt considerate de interes public superior și că sunt în serviciul sănătății și siguranței publice”.
Nu îmi amintesc ca România să fi ajuns la neutralitate climatică și nici ca România să trateze în spiritul textului directivei toate cele menumeratie mai sus în sensul “Interesul public superior”.
Mai mult, Directiva RED III are un termen de implementare totală până la data de 21.05.2025. Toate bune și frumoase, mai avem un an până acolo… însă mai avem un paragraf care spune explicit: Prin derogare, statele membre asigură până la 1 iulie 2024 intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru următoarele articole:
Art 6: Adoptarea pe scară largă a utilizării energiei din surse regenerabile în clădiri + Zone pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile + Zone pentru infrastructura de rețea și de stocare necesară pentru integrarea energiei din surse regenerabile în sistemul de energie electrică
Art 7 16 : Organizarea și principiile de bază ale procedurii de acordare a autorizațiilor
16b: Procedura de acordare a autorizațiilor în afara zonelor pretabile accelerării proiectelor privind energia din surse regenerabile
16c: Accelerarea procedurii de acordare a autorizațiilor pentru retehnologizare
16d: Procedura de acordare a autorizațiilor pentru instalarea echipamentelor de energie solară
16e: Procedura de acordare a autorizațiilor pentru instalarea pompelor de căldură
16f: Interesul public superior
Acest gen de legislație este extrem de complexă și stufoasă care ar fi trebuit să intre în dezbateri și discuții cu societatea civila, ONG, specialisti etc.
Ministrul Energiei este în campanie electorală, ANRE în vacanță perpetuă și cel mai probabil vom implementa REDIII de frică infrigmentului la modul pompieristic, așa cum s-a procedat și la RED II.
Considerând facilitățile și stipulările RED III, cel mai bine ar fi să ne facem că nu există… Noi ne ocupăm de contoare duble la prosumatori, n-avem treabă cu tehnologizarea rețelelor, mai vin și ăștia pe capu’ nostru de la UE cu regenerabilele lor…
Dan Pîrșan,
Președinte A.P.C.E.