Într-o țară în care ministrul energiei pledează pentru majorarea prețului la energie, la… Hidroelectrica… consumatorii nu au decât o singură soluție: instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare individuale sau la bloc
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) a urmărit cu stupoare declarația de presă a ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care a anunțat că, începând cu 1 aprilie 2025, Hidroelectrica va majora tariful la energia produsă cu 25%, asigurând totodată populația că „ne va fi bine în continuare”.
În aceeași declarație, ministrul Energiei a explicat cauzele acestei majorări, invocând următoarele motive:
- Faptul că Hidroelectrica nu a crescut tarifele în ultimii trei ani decât cu rata inflației;
- Faptul că 2024 a fost un an secetos, ceea ce a dus la o scădere de peste 20% a producției de energie;
- Prognoza, bazată pe o presupusă analiză („glob de cristal”, după cum îi place să spună domnul ministru), conform căreia și în 2025 Hidroelectrica va avea probleme din cauza debitelor scăzute ale râurilor, anticipând un nou an secetos.
Problemele ascunse în spatele creșterii tarifelor
Ceea ce nu a fost menționat în declarațiile oficiale este faptul că, din cauza unui management discutabil, Hidroelectrica a înregistrat în 2024 o scădere a profitului cu 35% și o reducere a veniturilor cu 25%.
De asemenea, nu s-a făcut nicio referire la:
- Creșterile salariale din cadrul companiei în 2024;
- Achiziția activelor principale ale Uzinei Constructoare de Mașini (UCM) Reșița, aflată în insolvență, pentru suma de 68 de milioane de lei.
Soluțiiile: Producția fotovoltaica și stocarea energiei la nivel individual sau de condominiu
În acest context, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România recomandă tuturor consumatorilor să devină independenți energetic, producându-și propria energie în firmele, gospodăriile și locuințele lor. Mai mult, este esențial să se investească în echipamente de stocare a energiei pentru a reduce dependența de furnizori.
A.P.C.E. a prezentat Ministerului Energiei o solutie prin care locatarii de la bloc pot beneficia de energia fotovoltaica produsa pe acoperisul blocurilor cu diminuarea facturilor la energie.
In contextul in care Ministrul Energiei anuta majorari de preturi la Hidroelectrica, consideram ca Domnul Ministru ar fi trebuit sa propuna si solutii alternative pentru populatie, cum ar fi solutia propusa de APCE.
Investiți în energia proprie! Protejați-vă de creșterea prețului la energie
Atâta timp cât Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu este reformata, România va continua să fie sub influența marilor furnizori și producători de energie, care beneficiază de profituri imense pe piața regională.
Asociația Prosumatorilor încurajează consumatorii să ia măsuri proactive pentru a-și proteja interesele și pentru a contribui la dezvoltarea unui sistem energetic sustenabil și echitabil.
În acest context, consumatorii români trebuie să fie conștienți că astfel de majorări se pot repeta, în lipsa unor reforme reale în domeniul energiei și a unei viziuni strategice care să pună interesul public pe primul loc.
România va rămâne vulnerabilă în fața deciziilor impuse de marile companii din sectorul energetic. Viitorul energetic al fiecăruia dintre noi depinde de măsurile pe care le luăm acum.
Dan Pirsan
📩 E-mail: contact@asociatiaprosumatorilor.ro
🌐 Website: www.asociatiaprosumatorilor.ro
📞 Telefon: 0732 99 29 77