RADIATIA SOLARĂ – ENERGIA DE LA SOARE
Soarele nu este doar o sursă de energie. Este motivul pentru care viața există pe această planetă.
În fiecare secundă, planeta noastră este bombardată cu o cantitate uriașă de energie de la Soare.
– într-o singură oră, Pământul primește de la Soare mai multă energie decât consumă întreaga omenire într-un an.
Aceasta nu este o metaforă. Este o realitate fizică pe care tehnologia solara modernă începe să o transforme în cea mai mare revoluție energetică din istoria omenirii.
O RESURSĂ ENORMĂ PE CARE ABIA ÎNCEPĂM SĂ O FOLOSIM
La limita superioară a atmosferei, fiecare metru pătrat primește aproximativ 1.361 wați putere instantanee energie solară – așa-numita „constantă solară”. Chiar și după pierderile produse de atmosferă, în condiții ideale, la nivelul solului pe fiecare metru pătrat pot ajunge aproximativ 1.000 W/mp putere instantanee
Practic, deasupra fiecărui acoperiș, a fiecărei clădiri și a fiecărui teren expus la soare există o resursă energetică enorma, gratuită, regenerabilă și disponibilă zilnic.
Problema nu a fost niciodată lipsa energiei. Problema a fost capacitatea noastră de a o capta si stoca eficient și economic.
PANOURILE FOTOVOLTAICE AU SCHIMBAT REGULILE JOCULUI
În ultimii ani, dezvoltarea tehnologiei fotovoltaice a fost spectaculoasă.
Combinarea siliciului cu materiale și tehnologii noi a permis apariția unor panouri fotovoltaice comerciale cu eficiențe intre 20% si 30%, în timp ce aplicațiile militare și cele de laborator depășesc deja pragul de 40%.
Cu alte cuvinte, omenirea a găsit o metodă simplă, accesibilă și tot mai ieftină si din ce in ce mai eficienta de a transforma lumina soarelui în electricitate.
Pentru prima dată în istorie, milioane de oameni pot deveni simultan și consumatori, și producători de energie.
MAREA SCHIMBARE: STOCAREA ENERGIEI
Dacă panourile fotovoltaice si invertoarele au rezolvat problema producerii energiei, bateriile vor rezolva problema disponibilității acesteia.
Astăzi, dezvoltarea accelerată a tehnologiilor de stocare reduce constant costurile și crește densitatea energetică. În momentul în care bateriile vor depăși pragul de aproximativ 500 Wh/kg, inclusiv sectoare considerate până acum imposibil de electrificat – precum aviația comercială – vor intra într-o nouă etapă de transformare.
Viitorul nu înseamnă doar energie solară ieftină. Viitorul înseamnă energie solară ieftină stocată local in baterii si consumată local.
CIFRELE DIN 2026 ARATĂ CĂ NU MAI EXISTĂ DRUM DE ÎNTORS
Anul 2026 confirmă o tendință pe care puțini o mai contestă.
În Uniunea Europeană, energia solară și cea eoliană au produs împreună mai multă electricitate decât toate sursele fosile combinate – cărbune, gaz și petrol. Cele două tehnologii au asigurat peste 30% din producția de electricitate a Uniunii Europene.
În același timp, o analiză publicată în iunie 2026 arată că energia solară a economisit Europei aproximativ 12,8 miliarde de euro în doar câteva luni prin reducerea importurilor costisitoare de gaze naturale.
Mesajul este simplu:
Energia regenerabilă nu mai este un experiment ecologic. A devenit o necesitate economică.
NICI AMERICA LUI TRUMP NU POATE OPRI SOARELE
Unul dintre cele mai interesante paradoxuri ale momentului vine din Statele Unite.
Deși administrația Trump a redus sprijinul politic pentru energiile regenerabile, energia solară continuă să se dezvolte accelerat. Motivul este unul simplu: economia bate politica.
Centrele de date, inteligența artificială și digitalizarea economiei generează o cerere uriașă de electricitate. Iar energia solară reprezintă astăzi una dintre cele mai rapide și mai ieftine metode prin care această cerere poate fi acoperită.
URMĂTORUL DECENIU VA SCHIMBA LUMEA
În următorii zece ani, omenirea va atinge maturitatea tehnologică necesară pentru captarea și stocarea la scară largă a energiei provenite din soare și vânt.
Impactul va fi profund.
Industria auto va continua electrificarea accelerată.
Sistemele energetice vor deveni descentralizate.
Comunitățile locale vor produce și vor stoca propria energie.
Iar dependența economică și geopolitică de combustibilii fosili se va reduce gradual.
Fenomenul va afecta inclusiv mecanismele financiare construite în jurul petrolului și gazelor naturale în ultimele decenii.
ROMÂNIA: OPORTUNITATE SAU RATARE ISTORICĂ?
Aici apare marea întrebare.
Va înțelege România transformarea care se produce sub ochii noștri?
Prosumatorii pot deja produce, consuma și stoca o parte semnificativă din energia de care au nevoie. În multe situații, autonomia energetică poate acoperi cea mai mare parte a anului.
În același timp, în Europa apar comunități energetice, sisteme de stocare locale, blocuri și cartiere care produc energie, iar rețelele devin tot mai inteligente. Spania ester lider necontestat.
România încă se mișcă lent într-un domeniu care evoluează exponențial.
Fiecare întârziere legislativă, fiecare blocaj birocratic și fiecare decizie care descurajează producția și stocarea locală de energie înseamnă pierderea unor oportunități economice majore pentru cetățeni și pentru economie.
COMPANIILE DIN ENERGIE TREBUIE SĂ ÎNȚELEAGĂ NOUA REALITATE
Există o iluzie care încă persistă în anumite segmente ale industriei energetice: aceea că modelul de afaceri din ultimii 20–30 de ani va continua la nesfârșit.
Nu va continua.
Companiile care încă visează la marjele și profiturile obținute într-o piață centralizată, în care consumatorul nu avea alternativă, ignoră cea mai importantă schimbare din istoria sectorului energetic: consumatorul va deveni producător/stocator.
Astăzi, milioane de oameni pot instala panouri fotovoltaice. Mâine, milioane vor avea și baterii. Poimâine, aceștia vor putea participa direct la piețele de energie, prin comunități energetice și sisteme locale de schimb energetic.
Nu cetățenii trebuie să se adapteze vechiului model energetic.
Modelul energetic trebuie să se adapteze cetățenilor.
Companiile care vor înțelege această transformare vor prospera. Vor investi în servicii energetice, stocare, flexibilitate și tehnologii inteligente.
Cele care vor continua să creadă că pot apăra la infinit profiturile și practicile de acum zece ani prin influență politică, reglementări restrictive sau întârzierea schimbării tehnologice vor descoperi același lucru pe care l-au descoperit multe industrii înaintea lor:
Nu poți opri progresul.
Nu poți opri tehnologia.
Iar, la final… falimentul.
Dan Pirsan
Președinte al Asociație Prosumatorilor si a Comunităților de Energie
www.apce.ro








