Ministerul Energiei reinventează pomana electorală: Primăriile, obligate prin proiect de lege să plătească facturile la energie pentru românii vulnerabili.
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) își exprimă îngrijorarea profundă față de conținutul proiectului de Ordonanță de Urgență aflat în consultare publică pe site-ul Ministerului Energiei, privind modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
În loc să urmeze spiritul Directivei Europene 2024/1711, Ministerul Energiei – condus în prezent sub tutela PSD – pare să o interpreteze cu exces de zel si cu creativitate uimitoare.
Departe de a proteja consumatorii vulnerabili prin măsuri prin masuri echitabile si de preventie – așa cum cere Directiva europeană – proiectul de OUG propune o reinterpretare originală, marca PSD: transferul obligației de plată a facturilor restante ale consumatorilor vulnerabili către autoritățile locale.
Cu alte cuvinte, primăriile – aceleași care abia reușesc să mențină iluminatul public aprins – vor fi chemate să achite facturile la energie din bugetele locale, adică din taxele plătite de cetățenii responsabili, care muncesc, își achită propriile facturi și impozitele locale. Este, probabil, o nouă formă de solidaritate forțată, în care primăria devine nu doar administrator local, ci și furnizor de binefaceri obligatorii… prin lege.
Se pare că PSD a trecut la un nou nivel și a lăsat în urmă clasica galeată electorală. Deși România va distribui vouchere de energie pentru aproape 4 milioane de persoane, Ministerul Energiei preferă să treacă direct la etapa „plătește primăria”, ignorând total realitatea financiară a UAT-urilor și bunul-simț legislativ.
Cât despre alinierea la legislația europeană – aceasta pare a fi doar un pretext convenabil. Directiva 2024/1711 prevede măsuri precum eșalonarea plăților, sprijin punctual sau interdicții temporare ale debranșării – nu transferul pur și simplu al responsabilității către bugetele locale. În loc să se inspire din bunele practici europene, Ministerul Energiei pare să fi găsit o „portiță creativă” pentru a împinge povara costurilor în curtea primăriilor.
Pe același raționament, ne întrebăm dacă PSD va dori în viitor să oblige primăriile să achite și facturile la apă potabilă, abonamentele TV, inclusiv Netflix, facturile la internet sau, de ce nu, chiar ratele la electrocasnice. Doar vin alegerile, iar partidul este într-un con de umbră de ceva vreme…
Revenind la conținutul general al proiectului de OUG – chiar și după un simulacru de dezbatere publică organizat de Ministerul Energiei – APCE consideră că prevederile sunt vagi, birocratice, lipsite de claritate, fără măsuri coercitive pentru cei care nu respectă legea și, mai grav, deschid portițe pentru abuzuri, mai ales din partea reglementatorului ANRE, a furnizorilor și a distribuitorilor de energie.
Furnizorilor de energie le transmitem că eventuala neplată a facturilor la energie de către anumiți clienți intră în „riscurile asumate ale afacerii” și nu este nici necesar, nici obligatoriu să transfere acest risc statului roman.
Poziția APCE: Cerem retragerea sau modificarea urgentă a OUG
APCE a transmis, în termen legal, un set coerent de propuneri de amendare a proiectului de OUG în forma actuală, însoțite de justificări juridice și tehnice.
Orice deviere la forma propusa de catre APCE de catre Ministerul Energiei prin OUG, o vom ataca in contencios administrative in instantele de judecata
Desi au avut la dispozitie peste un an de zile de la intrarea in vigoare a directivei europene, Ministerul Energiei si ANRE au ”transpus” la urgenta si tendetios directiva, fara o analiza juridica, fara minime norme de tehnica legislativa, fara o consultare publica reala, doar pentru a bifa transpunerea acesteia si doar pentru a evita o eventuala amenda prin procedura de infringement, deja demarata si notificata in Martie 2025.
Cu respect,
Dan Pîrșan
Președinte APCE
www.apce.ro








