Contextul înființării A.P.C.E.
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (A.P.C.E.) a fost constituită juridic pe 28 decembrie 2023, în urma unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă si a fost înscrisă în Registrul Național de Asociații și Fundații din România. Crearea acestei asociații a venit ca un răspuns la necesitatea de a apăra drepturile prosumatorilor, într-un context legislativ deseori nefavorabil acestora.
Realizări în 2024
A.P.C.E. a avut o activitate intensă în 2024, marcând multiple succese legislative și operaționale:
- Reforma legislativă:
- Eliminarea „Taxei pe soare”;
- Trimiterea legii obligativității stocării (255/2024) înapoi la Parlament, prin petiții adresate Președinției;
- Urmărirea și votarea acestei legi prin Parlament;
- Eliminarea auditului cibernetic anual individual pentru invertoarele romanilor, propus initial de Ministerul Energiei;
- Combaterea mai multor „inițiative otrăvite” ale ANRE sau al altor entități din Energie interesate de neproliferarea prosumatorilor in Romania, descurajarea lor prin amendamente și propuneri împotriva prosumatorilor.
- Protecția financiară a prosumatorilor:
- Propunerea penalizării furnizorilor care nu facturează sau facturează cu întârzieri (0,2%/zi din total factura);
- Solicitari de facturare lunara pentru furnizorii care nu transmiteau facturi si soliciari de clarificare pentru rambursarea banilor pe energie dupa 24 de luni
- Solicitarea schimbării Ordinului 15/2022 pentru a reduce termenul de plată de la 24 de luni.
- Apartenența internațională:
- Din martie 2024, A.P.C.E. a devenit membru al European Solar PV Industry Alliance, consolidându-și influența în spațiul european.
- Proiecte naționale:
- Programul Casa Verde 2024 cu acumulare a fost implementat în urma petițiilor noastre la AFM
- Lansarea unui ghid pentru prosumatori în cadrul Programului Casa Verde 2024;
- Eliminarea bateriilor cu plumb din programul PNRR destinat persoanelor vulnerabile;
- În anul 2024, Asociația Prosumatorilor a determinat Ministerul Energiei să aleagă calea elaborării legislației pentru Comunitățile de Energie cu ajutorul unor experți internationali acreditati de Comisia Europena, și nu printr-un grup de lucru național
- Introducerea plății lunare pentru prosumatori și a compensării energiei excedentare cu gaze naturale, incluse în programul de guvernare 2024-2028.
- Nu in ultimul rand, am militat civic ca Ministerul Energie sa nu se desfiinteze si sa nu devina parte a Ministerului Economiei prin comunicatele noastre de presa de care s-a tinut cont.
Obstacole, neîmpliniri și nereușite in 2024
A.P.C.E. a întâmpinat dificultăți în promovarea „Legii Prosumatorilor” (PL-x 605/2023), care a fost trimisă înspă la comisii de către parlamentarii PSD și reprezentanții USR. De asemenea, lobby-ul unor entități din domeniul energiei a generat „amendamente otrăvite” în Parlament, cu impact negativ asupra prosumatorilor.
De-a lungul acestui an, am învățat ceva: există o entitate din energie, cu multe resurse și conexiuni, care a fost, cel mai probabil, la baza unui lobby politic enorm la PSD și la alte asociații din domeniul energiei. Acest lobby a condus la „amendamente otrăvite” în Parlamentul României, articole de presă și alocuțiuni publice la evenimente împotriva prosumatorilor.
În anul 2024, „ne-a trecut glonțul pe la ureche” de zeci de ori. A.P.C.E. a investit resurse financiare și umane, sute de ore de muncă pentru adrese, comunicate de presă, interviuri în direct și înregistrate pe toate canalele de știri din România.
Singurul nostru aliat a fost mass-media, care a făcut ca majoritatea actiunilor noastre sa se transmită publicului si pentru acest lucru, le mulțumim tuturor colaboratorilor noștri din presă și audiovizual.
Perspective pentru 2025
Avem deja un capital de încredere din partea membrilor și susținătorilor noștri. Vom fi o voce puternică oriunde și oricând se va pronunța și scrie cuvântul „prosumator” în România. Anul 2025 va fi mult mai dificil, iar în acest context, vă cerem să ne acordați cat mai multi încrederea dumneavoastră si sa va implicati civic. Traim vremurile acestea datorita faptului ca societatea civila din Romania este amorfa.
A.P.C.E. a demonstrat intr-un an de activitate ca poate schimba multe lucruri in bine.
Cu stimă,
Dan Pârșan
Președinte A.P.C.E.
0732 99 29 77
www.apce.ro