APCE – vocea care a schimbat regulile jocului pentru prosumatorii din România
Sâmbătă, 13 Decembrie, a avut loc la Craiova prima întâlnire zonala a membrilor APCE din Oltenia.
Data si locul nu au fost alese intamplator: Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) a fost creată exact acum doi ani, prin Hotărârea Judecătoriei Craiova (Dosar nr. 970/215/2023)la in data de13 Decembrie 2023 ca răspuns direct la o realitate ignorată ani la rând în sistemul energetic românesc: prosumatorii nu erau reprezentați sub nicio formă.
De atunci, asociația s-a poziționat rapid drept principalul actor de reprezentare, apărare și promovare a prosumatorilor din România.
Într-un sistem dominat de producători, furnizori și distribuitori, prosumatorii au devenit victimele unui cadru dezechilibrat, lipsit de predictibilitate și profund inechitabil pentru energia regenerabilă produsă local. În acest context, a devenit imperativă apariția unei voci unitare, profesioniste și independente, capabile să apere drepturile prosumatorilor și să intervină ferm în fața autorităților.
Ce s-ar fi întâmplat fără APCE?
Un exercițiu de imaginație arată clar rolul decisiv al APCE. În lipsa asociației, prosumatorii ar fi fost informați că, având o putere instalată cumulată de peste 3.100 MW, depășind pragul de 8% din capacitatea totală de producție a României, ANRE ar fi instituit „Taxa pe Soare” începând cu 1 ianuarie 2026, conform OUG nr. 163/2022.
Această măsură nu a mai fost aplicată datorită intervenției APCE.
Rezultate concrete și victorii legislative
În anul 2024, APCE a obținut prima mare victorie: eliminarea „Taxei pe Soare”. Prin dialog direct cu Comisia Europeană, asociația a demonstrat oficial că taxarea autoconsumului nu este obligatorie. Clarificarea Comisiei a fost transmisă prima data petentului- APCE si apoi instituțiilor-cheie din România, generând presiune legislativă și mediatică, care a dus la abrogarea prevederii prin OUG nr. 27/2023.
Tot în 2024, APCE a desfășurat campanii intense de informare, comunicare, lobby și advocacy pe teme esențiale pentru prosumatori: penalități abuzive, contoare inutile, ghiduri pentru noii prosumatori, programul Casa Verde, proteste civice și semnalarea derapajelor instituționale.
De asemenea, APCE a contribuit decisiv la eliminarea unei legi impuse de ACUE privind obligativitatea retroactivă a stocării energiei, prin petiții adresate Președintelui României și acțiuni de advocacy parlamentară.
2025 – extinderea influenței și protecția activă a prosumatorilor
În 2025, APCE și-a intensificat activitatea publică și instituțională. Asociația a transmis Guvernului un memoriu cu cinci măsuri concrete pentru reducerea rapidă a facturilor de energie, a lansat conceptul de „prosumator de condominiu”, kitul de balcon/terasă și a inițiat un proiect de lege privind acoperirea fotovoltaică a parcărilor mari.
APCE a susținut adoptarea OUG nr. 59/2025, care recunoaște oficial comunitățile de energie, liberalizează producția și transportul intern și permite prosumatorilor valorificarea surplusului de energie.
Totodată, asociația a emis ghidul practic pentru schimbarea furnizorului de energie, astfel încât prosumatorii să își poată încasa banii legal și gratuit în termen de 42 de zile.
La nivel internațional, președintele APCE a reprezentat România la Congresul UNION SOLAR – Madrid, octombrie 2025.
APCE a reacționat ferm la abuzurile distribuitorilor, a contestat public reglementări problematice, a depus memorii juridice de tip Amicus Curiae la Curtea Constituțională și a semnalat riscurile legislative privind limitarea invertoarelor și auditul cibernetic impus prosumatorilor.
APCE astăzi
În prezent, APCE este poate, cea mai mare ci cea mai activă organizație civica din Romania:
- aproximativ 1.200 de membri cotizanți activi, APCE fiind, probabil, cel mai mare ONG de profil din România.
- 84 de comunicate de presă, care au generat peste 500 de articole în presa națională;
- peste 160 de adrese oficiale către autorități;
- 88 de intervenții TV, 106 apariții în prime-time, 18 emisiuni dedicate și 4 podcast-uri;
- o comunitate de aproape 20.000 de membri în grupul public de Facebook;
APCE a demonstrat că prosumatorii nu mai sunt o categorie ignorată, ci un actor real, organizat și influent în sistemul energetic românesc.
Dan Pîrșan
📩 contact@asociatiaprosumatorilor.ro
🌐 www.asociatiaprosumatorilor.ro
📞 0732 99 29 77








