Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) a luat atitudine publică împotriva instalării de baterii cu plumb-acid, în cadrul axei pentru investiții PNRR/2024/Componenta 16/Investiția 7/Axa 1 pentru sisteme fotovoltaice.
Datorită comunicatelor de presă și adreselor oficiale transmise autorităților de către A.P.C.E., Ministerul Investițiilor și al Proiectelor Europene (MIPE) a fost de acord, la nivel declarativ, să elimine această tehnologie învechită și periculoasă din ghidul tehnic al programului de investiții.
Ne-am bazat inițiativa pe riscurile clare pe care le implică aceste baterii.
Tehnologia plumb-acid este toxică în anumite condiții, putând emana gaze toxice, precum dioxidul de sulf (SO₂) sau alte gaze cu sulf, dacă bateria este deteriorată sau supraîncărcată. Aceste gaze sunt toxice și pot cauza iritații la nivelul căilor respiratorii și al ochilor în spații neventilate.
Un alt pericol care poate apărea la aceste tipuri de acumulatori, chiar dacă bateriile sunt etanșe, este emanația hidrogenului (H₂) – un gaz extrem de inflamabil, produs atunci când bateria este încărcată. Dacă se acumulează în spații închise, poate reprezenta un risc de explozie.
În perioada imediat următoare, A.P.C.E. așteaptă publicarea ghidului tehnic actualizat de către MIPE, din care să fie eliminate complet bateriile plumb-acid. Acesta va marca un pas semnificativ în promovarea unor soluții inovatoare și prietenoase cu mediul, finanțate din bani europeni, asigurând un viitor energetic curat și sigur pentru toți beneficiarii programului din România.
Despre A.P.C.E.
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România este o organizație dedicată promovării energiilor regenerabile și asigurării unui cadru legislativ și tehnic favorabil dezvoltării comunităților energetice sustenabile în România.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați website-ul: www.apce.ro
Cu stimă,
Dan Pîrșan,
Președinte A.P.C.E.
0732 99 29 77